O femeie în vârstă de 32 de ani, din București, a fost la un pas de moarte după ce a făcut, în Turcia, o operație pentru micșorarea stomacului. Cu toate că, după intervenția chirurgicală, pacienta s-a simțit foarte rău, a fost declarată sănătoasă și trimisă acasă. Aceasta a fost, însă, luată cu ambulanța direct de pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar medicii români, care i-au salvat viața, au scos din stomacul tinerei aproximativ trei kilograme de puroi.
Bucureșteanca Ruxandra Tănase a decis, la începutul acestui an, să-și facă o operație de micșorare a stomacului, mai ales că are mai multe cunoștințe care au apelat la o astfel de intervenție chirurgicală.
Prietenii au îndrumat-o să o contacteze pe Lăcrămioara U., reprezentanta pentru România a clinicii turcești „Apera”. De la această reprezentantă a clinicii, Ruxandra Tănase a aflat că, pentru programare, trebuie să arate că deține pașaport valabil și bilete de avion, după care va trebui să achite 2.500 de euro, bani care să acopere prețul operației, care urma să fie făcută la spitalul Merkez Prime, din orașul Gebze, trei zile de internare și alte două nopți într-un hotel, înainte de întoarcerea acasă.
„Am fost programată pentru operație la data de 3 aprilie. M-au internat din data de 2 aprilie, ca să-mi facă analizele, iar a doua zi m-au operat. După ce m-am trezit, am simțit o durere cumplită în capul pieptului și în spate. Atunci mi-am dat seama că ceva nu a mers așa cum ar fi trebuit”, a spus Ruxandra Tănase, pentru Gândul.
Pentru că avea dureri, medicul din Turcia, Cenghiz Ertan, a decis s-o țină în spital cu o zi mai mult, timp în care i s-a făcut o endoscopie, care presupune investigarea stomacului cu o capsulă dotată cu cameră video.
După interpretarea imaginilor, doctorii de la spitalul Merkez Prime i-au comunicat pacientei că totul este bine, dar că are o „gâlmă” de mici dimensiuni, care se va resorbi în curând.
„În timp ce ei îmi spuneau că am o gâlmiță în stomac, eu nu puteam să-mi înghit nici măcar saliva. Vomitam imediat, iar durerile în capul pieptului erau de nesuportat. De aceea, mi-au făcut morfină. Sedată, am avut senzația că sunt mai bine, iar la externare au scris în fișă că sunt clinic sănătoasă”, a mai spus femeia.
Ruxandra Tănase susține că, după o zi la hotel, a plecat la aeroport. Pe drum, a făcut, însă, febră mare și au reapucat-o durerile. Ajunsă în incinta aeroportului, românca a primit ajutor din partea unei echipe medicale, care i-a administrat un calmant, după care i-a cerut 400 de dolari.
Pentru că sănătatea i s-a înrăutățit în timpul zborului, iar la coborârea din avion, starea în care se afla era deja gravă, polițiștii de frontieră de pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni au chemat o ambulanță. După ce pacienta a fost stabilizată, a fost transportată la Spitalul Sfântul Ioan.
„Inițial, mi-au administrat antibiotice, pentru a opri infecția, după care m-au băgat în sala de operație. Mi-au scos aproximativ trei kilograme de puroi din abdomen. Doctorii români mi-au salvat viața după ce m-au ținut internată 13 zile. Costurile de spitalizare au fost evaluate la 27.000 de lei, iar medicamentele m-au costat, separat, în jur de 10.000 de lei”, a mai spus Ruxandra Tănase.
Femeia spune că intenționează să-i dea în judecată pe medicii turci, pe care îi acuză de malpraxis.
„Oamenii trebuie să știe ce mi s-a întâmplat, pentru că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț. Tocmai de aceea, cine a greșit, trebuie să răspundă”, a adăugat Ruxandra Tănase.